HomeStiriSecuritate ITApple îmbunătățește securitatea iCloud cu parole
apple-imbunatateste-securitatea-icloud-cu-parole

Apple îmbunătățește securitatea iCloud cu parole

apple-imbunatateste-securitatea-icloud-cu-paroleApple a decis adăugarea de parole unice pentru aplicațiile terțe care accesează iCloud, ca măsură de securitate.

Apple va face necesară folosirea de parole specifice pentru fiecare aplicație terță care accesează iCloud, scrie independent.co.uk.

Compania a anunțat utilizatorii printr-un e-mail de suport. Noua măsură va începe să fie folosită la 15 iunie și va afecta o gamă de aplicații, incluzând pe cele tip e-mail și calendar care nu sunt create de Apple

Când această măsură suplimentară de securitate va fi pusă în aplicare, utilizatorul va fi delogat din orice aplicație terță cu care s-a logat în iCloud și va fi trimis să se logheze în fiecare dintre acestea prin crearea unei noi parole.

Pentru a genera o parolă specifică, utilizatorul trebuie să activeze autentificarea în doi pași pentru Apple ID din meniul Security accesând „App-Specific Passwords” și apoi „Generate Password”, scrie appleinsider.com.

Opțiune cere utilizatorilor să aplice o etichetă pentru fiecare parolă pentru a le reține mai ușor. Deși este un inconvenient, această schimbare este probabil menită să protejeze oamenii de furtul datelor de logare ale Apple ID indiferent dacă este vorba de dezvoltatori de aplicații fără scrupule sau indirect de breșele de securitate.

În luna martie 2017, un grup de hackeri a cerut o recompensă în bani de la Apple pentru a nu șterge cel puțin 300 de milioane de conturi iCloud. Atunci, un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru Fortune într-un e-mail că dacă datele sunt legitime, nu au fost obținute prin deturnarea Apple, ci de la servicii terțe care au fost compromise înainte, relatează securityportal.ro.

 

 

 

Share With: