HomeStiriSecuritate ITActualizarea de securitate pentru telefoanele Samsung din luna mai rezolvă 65 de probleme
actualizarea-de-securitate-pentru-telefoanele-samsung-din-luna-mai-rezolva-65-de-probleme

Actualizarea de securitate pentru telefoanele Samsung din luna mai rezolvă 65 de probleme

actualizarea-de-securitate-pentru-telefoanele-samsung-din-luna-mai-rezolva-65-de-problemeActualizarea de securitate din luna mai va rezolva 65 de vulnerabilități și probleme ale telefoanelor Samsung, a anunțat de curând compania.

Actualizarea Samsung din luna mai nu a fost emisă încă, dar se pare că este aproape pregătită de a fi lansată și adaugă mai multă securitate majorității modelelor. De fapt, compania nu specifică lista dispozitivelor care vor fi actualizate primele, dar ar putea fi cele mai nou lansate ca Galaxy S8, S8+, S7 și S7 Edge, scrie phonearena.com.

Conform ultimei postări pe blogul Samsung Mobile Security, actualizarea include actualizarea lunară de securitate de la Google pentru luna mai, ce constă în remedierea a 54 de vulnerabilități comune și expuse plus încă 11 probleme specifice dispozitivelor Galaxy ale Samsung.

De asemenea, se presupune că actualizarea va fi disponibilă, dacă nu pentru toate, atunci pentru principalele dispozitive ale companiei, scrie gadgethacks.com.

Samsung nu a oferit prea multe detalii despre ce probleme vor fi remediate, acestea fiind în principal trecute pe listă ca „dezvăluite în particular” pentru a împiedica hackerii să le folosească înainte ca actualizarea să fie emisă.

Când actualizarea este emisă, întotdeauna este bine să o descărcăm imediat. Aceste actualizări sunt create pentru a îmbunătății securitatea smatphone-urilor și a datelor aflate pe ele. Chiar dacă pot apărea anumite probleme, este bine să fie actualizat. 

Share With: