În data de 20.05.2018, în jurul orei 17:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliției de Frontieră Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că, în apropierea satului Tichilești, județul Constanța, un bărbat a oprit în trafic un autoturism şi a amenințat șoferul cu un pistol. Persoana aflată la volanul autoturismului a accelerat, reușind astfel să scape, precizează Poliția de Frontieră.
De asemenea, bărbatul a amenințat și alte două persoane care opriseră pentru a vedea ce se întâmplă, acesta fugind apoi peste câmp, spre localitatea Hârșova.
La scurt timp, persoana în cauză a fost prinsă de către polițiștii de frontieră în satul Tichilești, iar pistolul pe care acesta l-a folosit a fost găsit ascuns într-un gard viu, fiind o arma neletala, tip airsoft.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză este cetățeanul român D.I., în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul pe raza județului Constanța şi a declarat că a achiziționat pistolul neletal, tip airsoft, de pe internet și voia îl folosească pentru a sustrage un autoturism.
Poliţiştii de frontieră au ridicat pistolul în vederea continuării cercetărilor și au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…