La data de 10 octombrie 2018, în jurul orei 12:15, poliția a fost sesizată de către un bărbat, de 40 de ani, din Cojocna, factor poștal, cu privire la faptul că, în timp ce își desfășura activitatea pe strada Nirajului, din Cluj-Napoca, a fost pulverizat în față cu un spray iritant lacrimogen și i-au fost sustrași circa 60.200 de lei de către o persoană necunoscută, precizează IPJ Cluj.
În urma sesizării, la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca s-a constituit o echipă operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Biroului de Investigații Criminale, Secțiilor 2 și 7 Poliție, pentru stabilirea exactă a stării de fapt și identificarea autorului.
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că sesizarea făcută de persoana vătămată nu este reală. Conform cercetărilor efectuate, bărbatul ar fi avut o înțelegere prealabilă cu o altă persoană, cei doi înscenând sustragerea banilor.
În circa 3 ore de la sesizare, polițiștii au reușit să identifice și cealaltă persoană implicată, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat, de 39 de ani, din Florești.
În autoturismul bărbatului de 39 de ani, polițiștii au descoperit peste 42.800 de lei, bani ridicați în vederea continuării cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru delapidare, complicitate la delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…