In noaptea dintre a doua si a treia zi de Paste (29/30 aprilie), in jurul orei 02.00, un agent din cadrul Politiei Locale Barlad ce se afla in timpul liber a auzit un zgomot de sticla sparta, ce venea din strada. A iesit pentru a verifica ce se intampla, ocazie cu care a constatat ca doi indivizi necunoscuti incearca sa patrunda prin efractie intr-un magazin amplasat in curtea unui cetatean. A vazut ca unul dintre suspecti sarise in curtea imobilului si indeparta sticla de la geamul spart, cel mai probabil, pentru a putea patrunde in interiorul magazinului. Iar al doilea asigura paza, din strada, scrie monitoruldevaslui.ro.
Polițistul local a intervenit, situație în care individul care asigura paza a fugit, al doilea continuând să îndepărteze sticla de la geamul spart. Agentul de poliție locala a transmis evenimentul operatorului de la SNAU 112 și dispeceratului Politiei Locale Bârlad, continuând să supravegheze suspectul. În cele din urma, acesta a fugit în curtea unei școli, unde a fost urmărit de polițistul local ce l-a somat să se oprească. Pentru a-și asigura scăparea, individul în cauză a folosit o praștie cu care a proiectat corpuri dure către polițist, scrie bdbnews.ro.
Unul dintre proiectile l-a nimerit pe agentul de poliție locală, fiindu-i produsă o leziune în zona capului. Profitând de acest moment, suspectul a aplicat o lovitură cu piciorul polițistului, care sângera abundent.
Col.(r) Vasile Chelaru, directorul Poliției Locale Bârlad a precizat că „Cu toate acestea polițistul local a încercat să imobilizeze agresorul, care a fugit când a observat echipajul de intervenție al Poliției Locale Bârlad. A fost prins în scurt timp și predat organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor”, precizează libertatea.ro, citând vremeanoua.ro.
Echipajul medical sosit la fața locului i-a acordat primele îngrijiri polițistului local și l-a transportat la spital pentru investigații suplimentare. Potrivit sursei citate, agentul a fost lovit cu o bilă de rulment în frunte. Acesta este stabilizat și beneficiază de tratament medical, având nevoie de mai multe zile de îngrijire medicală.
Despre atacator, numit Scarlet Lucian Raul, se știe că este în vârstă de 33 de ani și recidivist.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…