Un cetățean german a fost jefuit în Centrul Vechi
Poliția Capitalei a percheziționat mai multe cluburi din Centrul vechi după ce un cetățean german a reclamat că a fost jefuit în Centrul Vechi.
La data de 20 august 2019, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare şapte mandate de percheziţie, din care două la sediile unor cluburi din Centrul Vechi, în cadrul unui dosar penal privind comiterea mai multor infracţiuni, în dauna unui bărbat, cetăţean german, precizează Poliția Capitalei într-un buletin de presă.
Ancheta a fost declanşată la finele lunii februarie 2019, când cetăţeanul german a reclamat că în urma unei seri petrecute într-un club, în care a consumat mai multe băuturi alcoolice, s-a trezit într-o unitate spitalicească şi ulterior a constatat că i-a dispărut portofelul în care avea bani, carduri şi documente personale şi că, de asemenea, s-a încercat sustragerea unor sume de bani de pe cardurile sale.
Din investigaţiile şi cercetările efectuate în cauză, din datele şi probele administrate, s-a stabilit că bărbatului, în timp ce se afla în club, i-au fost încasate de pe card ca plată a consumaţiei sume foarte mari, fără acordul său (prin tastarea unor cifre suplimentare pe aparatul POS), iar ulterior, la ieşirea din club, i-ar fi fost sustras şi portofelul în care se aflau trei carduri bancare care au fost folosite ulterior pentru efectuarea unor operaţiuni de retragere numerar, suferind un prejudiciu total de aproximativ 7.000 euro.
Din audierile efectuate în cauză, precum şi din datele obţinute pe parcursul investigaţiilor, a rezultat presupunerea rezonabilă că cel puţin din luna februarie 2019 unul dintre inculpaţi a iniţiat un grup infracţional organizat, al cărui mod de operare consta în ademenirea unor cetățeni străini aflaţi în zona Centrului Vechi al municipiului București, care sunt apoi conduşi în diferite cluburi controlate de membrii grupului, în acest loc fiind preluați de angajatele societății care îi determină pe aceştia să consume băuturi alcoolice până la slăbirea capacității de concentrare, acesta fiind momentul când persoanelor vătămate le este solicitat să achite consumația, iar în cazul în care plata se efectuează cu cardul, pe aparatul POS este tastată în mod intenţionat o sumă greşită, prin adăugarea unei cifre suplimentare.
Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă, precum şi peste 8.000 de lei, sumă ce a fost indisponibilizată în vederea luării de măsuri asigurătorii.
Cei în cauză au fost reţinuţi şi ulterior prezentaţi Tribunalului Bucureşti, care a dispus măsura arestării preventive faţă de trei dintre inculpaţi, faţă de alţi doi inculpaţi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti dispunând măsura controlului judiciar.
Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor vătămate care au fost victime ale membrilor grupului, prin folosirea acestui mod de operare.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al municipiului Bucureşti, ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au efectuat mai multe controale în unităţile care îşi desfăşoară activitatea în Centrul Vechi, acţiuni ce vor avea loc şi în perioada următoare.
Activităţile au avut şi au ca scop prevenirea, informarea şi verificarea celor care îşi desfăşoară activitatea în această zonă. Au fost dispuse măsuri de remediere acolo unde au fost constatate deficienţe, iar în situaţia în care acestea nu au fost remediate au fost aplicate sancţiuni.