Un bancomat din Capitală a fost spart în timpul nopţii
Poliţiştii Secţiei 21 din Sectorul 6 al Capitalei efectuează cercetări în cazul furtului banilor dintr-un bancomat aflat în incinta unei societăţi care nu mai avea activitate de circa două luni.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că hoţii au pătruns în sediul societăţii în jurul orei 2,15 prin escaladarea gardului unităţii, apoi, folosindu-se de un flex şi două leviere, au scos cutiile cu bani din bancomat şi au plecat cu ele. Potrivit aceleiaşi surse, bancomatul fusese alimentat cu bani joi, la ora 12,00, iar poliţia a fost anunţată de furt de reprezentanţii băncii, care au fost informaţi prin intermediul sistemului de alarmă al bancomatului.