[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Trei bulgari, arestati pentru fraude pe bancomate din Bucuresti

Trei bulgari au fost arestați după ce au fost prinși când puneau pe un bancomat din București dispozitive electronice de copiere a datelor de pe carduri bancare.

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), există suspiciunea că, în perioada octombrie 2014 – ianuarie, cei trei bărbaţi ar fi instalat astfel de dispozitive electronice pe ATM -urile aparţinând mai multor bănci situate în Capitală, iar ulterior au demontat şi ridicat aceste instrumente, împreună cu datele conţinute de acestea.

“Sumele de bani erau retrase pe teritoriul altor state (Indonezia, Peru, Statele Unite ale Americii)”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Anchetatorii au început urmărirea penală faţă de cei trei bărbaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, punere în circulaţie de valori falsificate, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

“În urma percheziţiilor efectuate asupra celor în cauză, a autoturismului cu care se deplasau şi a unui imobil folosit de aceştia în care au fost cazaţi, poliţiştii au descoperit dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare şi a codului de securitate, instrumente folosite pentru montarea şi demontarea dispozitivelor, un laptop, telefoane mobile, precum şi mai multe carduri, inclusiv contrafăcute”, a precizat Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

În urma audierilor, procurorii au dispus reţinerea celor trei bulgari, iar ulterior Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a acestora.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019