Transportul de valori monetare, verificat de Politia Capitalei
Poliţia Capitalei a a vut o acţiune de verificare privind transportul de valori monetare efectuat de către prestatorii de servicii privaţi şi de stat.
Luni, 14 aprilie, poliţiştii bucureşteni au desfăşurat o acţiune privind verificarea modului de asigurare a securităţii transporturilor de valori monetare efectuate de către prestatorii de servicii privaţi şi de stat.
Astfel, în cadrul acţiunii au fost verificate 27 de societăţi comerciale, fiind aplicate un număr de 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.300 de lei, pentru nereguli constatate la Legea 333/2003,privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Poliţia Capitalei continuă activităţile privind combaterea infracţionalităţii de natură economică, prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor, precum şi combaterea infracţionalităţii stradale specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, conform Planului de acţiune la nivel naţional dispus de către Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliţiei Române.