Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin folosirea unor aparate de zbor de mici dimensiuni, s-a încercat plasarea unor pachete cu telefoane mobile şi/ sau accesorii ale acestora. Până în prezent, au fost semnalate, de către angajaţi ai penitenciarelor, trei astfel de situaţii, la Ploieşti, Giurgiu şi Miercurea Ciuc, scrie Mediafax.
Printre metodele clasice prin care aceste obiecte interzise sunt introduse în penitenciare se numără: disimularea în alimentele sau bunurile pe care deţinuţii le primesc de la aparţinători, ascunderea în îmbrăcămintea sau încălţămintea proprie cu ocazia prezentării în faţa organelor judiciare sau la spitalele aparţinând Ministerului Sănătăţii, aruncarea peste gardul unităţii şi preluarea de către deţinuţi etc.
Introducerea în mod ilicit de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS etc, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…