La data de 22 aprilie 2019, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au identificat un tânăr, de 19 ani, din județul Suceava, bănuit de comiterea infracțiunilor de tentativă la furt calificat și furt calificat, conform unui buletin de presă al IPJ Iași.
Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că, în noaptea de 20 aprilie spre 21 aprilie 2019, acesta ar fi încercat să pătrundă în două societăți comerciale, din municipiul Pașcani, în scopul de a sustrage bunuri, însă nu ar fi reușit.
De asemenea, în aceeași noaptea, acesta ar fi pătruns într-o societate comercială, din municipiul Pașcani, de unde ar fi sustras mai multe bunuri (un telefon mobil, bani), cauzând un prejudiciu total de aproximativ 1.500 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat parțial, fiind restituit părții vătămate. Cercetările continuă.
În plus, luna acesta, polițiștii argeșeni au percheziționat, vineri, 12 aprilie, locuințele unor persoane bănuite că ar fi pătruns prin efracţie în mai multe societăţi comerciale, scrie securityportal.ro.
Polițiștii din cadrul Poliției Mioveni, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, Costeşti şi Secţiei de Poliţie Rurală Albota, precum și polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat, vinerea trecută, cincisprezece percheziții domiciliare, la locuințele mai multor persoane bănuite de furt calificat, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că începând cu luna ianuarie 2019 până în prezent, cei în cauză ar fi pătruns prin efracție în mai multe societăţi comerciale din Mioveni şi Mărăcineni, de unde ar fi sustras diverse bunuri, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…