HomeStiriSecuritate FizicaSurprinși de agentul de pază în timp ce au încercat să sustragă țevi pentru irigat

Surprinși de agentul de pază în timp ce au încercat să sustragă țevi pentru irigat

Agentul de pază al unei societăți comerciale a surprins în flagrant trei indivizi care au încercat să sustragă țevi care făceau parte dintr-un sistem de irigat.

Marți, poliţiştii dorohoieni au fost sesizaţi de administratorul unei societăţi comerciale cu privire la faptul că a surprins trei persoane care încercau să sustragă mai multe bunuri, scrie botosaninews.ro.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 1 spre 2 aprilie 2019, trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani, toţi din municipiul Dorohoi, s-au deplasat pe un teren aparţinând societăţii administrată de persoana vătămată, de unde au încercat să sustragă mai multe ţevi metalice de la sistemul de irigat, fiind surprinşi în flagrant de agentul de pază, scrie stiri.botosani.ro.

Potrivit IPJ Botoșani, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie procedurală.

În plus, polițiștii piteșteni au efectuat, miercuri, cinci percheziţii domiciliare, într-un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat, conform dcnews.ro.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiilor 1, 2 şi 3 Poliţie Piteşti şi luptători au Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, efectuează cinci percheziţii domiciliare pe raza municipiului Piteşti, a comunelor Bradu şi Miceşti, la locuinţele a cinci persoane bănuite de săvărşirea de infracţiuni de furt calificat. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, de la începutul lunii februarie a.c. până în prezent, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în societăţi comerciale, de unde ar fi sustras diverse bunuri, în valoare de peste 30.000 de lei”, a precizat IPJ Argeş, conform dcnews.ro.

Share With: