Suporter amendat, dupa ce s-a luat la cearta cu agentii de paza
Un suporter rapidist a fost amendat de jandarmii constănţeni, sâmbătă seară, şi a primit interdicţia de a mai intra pe stadioane la meciuri de fotbal timp de un an, după ce a provocat un scandal într-un centru comercial din municipiul Constanţa, înaintea meciului dintre Viitorul şi Rapid.
Potrivit unui comunicat de duminică al Grupării Mobile de Jandarmi Tomis, pe timpul deplasării către stadionul Farul, un suporter al echipei Rapid Bucureşti s-a luat la ceartă cu personalul de pază al unui centru comercial din municipiul Constanţa, fiind necesară intervenţia unui echipaj de jandarmi pentru aplanarea conflictului.
Tânărul de 21 de ani din Vâlcea a fost amendat cu 500 de lei şi i-a fost interzis accesul la competiţii de fotbal pe o perioadă de un an, transmite Mediafax.
Aproximativ 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa au asigurat ordinea publică şi siguranţa suporterilor ce au fost prezenţi la meciul de fotbal dintre Viitorul Constanţa – Rapid Bucureşti, din cadrul Ligii I, care s-a disputat sâmbătă, pe stadionul Farul.
Galeria giuleşteană deplasată la Constanţa pentru a îşi susţine favoriţii a numărat aproximativ 500 de suporteri.