Administrația de la Washington a cerut ca anumite aeroporturi din Orientul Mijlociu să întărească măsurile de securitate pentru zborurile spre SUA ca măsură de precauție după prăbușirea unui avion în Egipt, a anunțat vineri ministrul american al securității interne, Jeh Johnson, relatează AFP.
„Am identificat un anumit număr de măsuri temporare, de precauții privind securitatea zborurilor cu destinația SUA dinspre aeroporturi din regiune ”, a declarat Johnson, precizând că aceste măsuri sunt evaluate în permanență scrie agerpres.ro.
Este vorba de „extinderea controalelor la obiectele” îmbarcate în avioane și de asemenea de „evaluări ale aeroporturilor în comun cu partenerii noștri internaționali” și de adoptarea altor măsuri vizibile sau nu, a precizat oficialul american.
Analiza celor două cutii negre ale avionului Airbus 321, aparținând companiei ruse Metrojet (cunoscută și sub numele de Kogalâmavia), care s-a prăbușit sâmbătă la scurt timp după decolarea de pe aeroportul stațiunii egiptene Sharm el-Sheikh, confirmă caracterul ‘brusc’ și ‘brutal’ al evenimentului care a provocat intrarea aeronavei în picaj, a declarat pentru AFP o sursă apropiată anchetei.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…