HomeStiriSecuritate FizicaSpargere de 30 de secunde la Muzeul de Mineralogie VIDEO
spargere muzeu mineralogie

Spargere de 30 de secunde la Muzeul de Mineralogie VIDEO

spargere muzeu mineralogieUna dintre cele mai valoroase piese a Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, un calcit alb-negru, a fost furată din incinta muzeului.

 

Deşi muzeul are sistem de alarmare şi serviciu de pază, hoţul a spart geamul clădirii, iar în mai puţin de un minut a reuşit să fugă cu valorosul exponat mineral.

“Extracţia exponatului din clădire a durat mult peste 30 de secunde, asta arată că acţiunea a fost pregătită. Din analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere realizată împreună cu poliţia am realizat că timpul de pătrundere şi părăsire a clădirii a durat sub un minut. În momentul ajungerii paznicului în zonă a fost constat furtul” a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Muzeului de Mineralogie Baia Mare, prof. Ioan Bob.

Acesta a mai precizat că mineralul furat este asigurat, dar ar prefera să fie găsit deoarece e una dintre cele mai preţioase piese din colecţia de peste 600 de exponate din muzeu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Dumitriţa Rus, a declarat pentru AGERPRES că poliţiştii au demarat activităţile de cercetare şi investigare în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

“Poliţia a fost sesizată că, în noaptea de 25-26 ianuarie, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie într-un muzeu din Baia Mare de unde au sustras un eşantion mineral clasificat în Patrimoniul cultural naţional. Poliţia a demarat cercetările pentru a identifica autorii furtului şi a recupera prejudiciul” a spus Dumitriţa Rus.


Share With: