Societăți comerciale sancționate conform HG 301/2012 și Legii nr. 333/2003
Polițiștii au aplicat sancțiuni conform HG 301/2012 și Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, unor societăți comerciale.
În ziua de 19 decembrie 2018, poliţiştii argeşeni au acţionat conform Planului de acţiune naţional „Foc de artificii”, precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit şi asigurarea unui climat de ordine publică în pieţe, târguri, spaţii comerciale şi zonele adiacente acestora, dar şi pentru verificarea modului de organizare şi de executare al activităţilor de pază, se arată într-un buletin de presă al IPJ Argeș.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti au verificat condiţiile de îndeplinire a serviciilor de pază, manipulare şi depozitare a valorilor monetare, la o societate comercială dintr-un centru comercial din Piteşti, ocazie cu care au constatat că aceasta nu a îndeplinit toate condiţiile prevăzure de lege, fapt pentru care a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii 333/2003, în valoare de 2.000 de lei, totodată fiind dispus termen de remediere a deficienţelor.
În orașul Mioveni, o societate comercială nu indeplinea condiţiile legale de manipulare şi depozitare a valorilor monetare, fapt pentru care a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 4.000 de lei, condform H.G. 301/2012, totdată fiind stabilit termen pentru remedierea deficienţelor.
În perioada 18 – 19 decembrie 2018, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică al I.P.J. Covasna, în colaborare cu personal silvic din cadrul O.S. Tălişoara şi O.S. Covasna, au organizat şi executat acţiuni în sistem integrat pe raza oraşelor Baraolt, Covasna, Întorsura Buzăului şi a comunelor arondate, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală şi contravenţională prevăzute de legislaţia în vigoare din domeniul silvic, precum şi pe linia sistemelor de securitate, conform IPJ Covasna.
În cadrul acţiunilor au fost efectuate controale la cinci operatori economici, au fost verificate 16 autovehicule şi legitimate 23 de persoane. În urma acestor activităţi au fost constatate cinci fapte de natură contravenţională pentru care s-au aplicat sancţiuni în valoare de 9.000 de lei, patru dintre acestea fiind pentru abateri la regimul silvic.
Poliţiştii au efectuat un control şi pe linia verificării respectării normelor legale în domeniul sistemelor de pază, în urma căruia au fost constatate nereguli la un operator economic din Întorsura Buzăului. Astfel, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 4.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG 301/2012.