Sisteme de securitate verificate în porturile Constanța și Constanța Sud-Agigea
Polițiștii au verificat, în ultima lună, societăți specializate de pază și agenți de pază care își desfășoară activitatea în porturile Constanța și Constanța Sud-Agigea.
În urma unei acțiuni pentru prevenirea și descoperirea ilegalităților ce se comit în complexul portuar maritim Constanța, desfășurată în ultima lună de polițiștii de la transporturi, au fost constatate 17 infracțiuni de natură economico-financiară, au fost aplicate aproape 100 de sancțiuni contravenționale și indisponibilizate bunuri în valoare de 128.600 de lei, conform IGPR.
În perioada 22 noiembrie – 20 decembrie 2018, polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime și Secțiilor Regionale de Poliție Transporturi Constanța și Galați au desfășurat o acțiune pentru asigurarea respectării cadrului legal în materie vamală şi fiscală, a protecţia drepturilor de proprietate industrială şi a drepturilor de autor, protejarea consumatorilor şi combaterea concurenţei neloiale cu ocazia derulării operațiunilor comerciale prin porturile maritime, precum și pentru prevenirea sustragerilor din obiectivele aflate în incinta complexului portuar maritim Constanța.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul specialiștilor din cadrul A.N.A.F., Autorității Navale Române și Gărzii Forestiere în porturile Constanța și Constanța Sud-Agigea.
Astfel, au fost efectuate 3.369 de controale, au fost verificați 256 de agenți economici, fiind controlate 21 de nave, 957 de containere și 1.482 de autovehicule.
De asemenea, polițiștii au verificat 44 de sisteme de pază, 28 de societăți specializate de pază, 119 agenți de pază și au legitimat 1.491 de persoane.
În urma acestor activități, au fost constate 17 infracțiuni de natură economico-financiară, fiind cercetate 17 persoane, dintre care 16 au fost depistate în flagrant delict.
De asemenea, au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 98.410 lei, fiind indisponibilizate bunuri în valoare de 128.600 de lei.