HomeStiriSecuritate FizicaSisteme de Securitate: Verificari la Constanta
sisteme de securitate Legea 333/2003 HG 301/2012 verificari

Sisteme de Securitate: Verificari la Constanta

sisteme de securitate Legea 333/2003 HG 301/2012 verificariSisteme de Securitate: Verificări la Constanţa privind respectarea prevederilor din Legea 333/2003 şi HG 301/2012

 

Poliţiştii Secţiei 4 din cadrul Compartimentului Sisteme de Securitate, în colaborare cu lucrători din cadrul GMJ Constanţa, au organizat la sfârşitul săptămânii o acţiune pe linia verificării modului în care agenţii de securitate din cadrul societăţilor specializate de pază îşi exercită activitatea, ocazie cu care au fost verificate 14 obiective, 21 de agenţi de pază, doi dintre aceştia fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 200 lei.

De asemenea, duminică dimineaţa, între orele 01.00-05.00, au acţionat şi poliţiştii Secţiei 3, din cadrul compartimentului Sisteme de Securitate Privată şi Ordine Publică, pe linia verificării modului cum sunt respectate prevederile din Legea 333/2003 şi HG 301/2012, privind paza obiectivelor, bunurilor si valorilor. La unităţile economice au fost verificate şapte unităţi asigurate cu pază, 18 agenţi de pază şi două planuri de pază, totodată fiind aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 100 lei.

Share With: