Sisteme de paza verificate de Politia de la Transporturi
Poliţiştii de la Transporturi au verificat, în perioada 5-6 noiembrie, 56 de sisteme de pază şi 44 de locuri de păstrare şi manipulare a valorilor monetare.
Poliţia de la Transporturi au acţionat, în cursul acestei săptămâni, la nivel naţional, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători./ În urma acţiunii, au fost constatate 10 infracţiuni şi au fost aplicate 137 de contravenţii.
În intervalul 5 – 6 noiembrie a.c., peste 260 de poliţişti au acţionat, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R., în 320 de trenuri de călători şi 165 de staţii şi triaje de cale ferată, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. De asemenea, poliţiştii au verificat 56 de sisteme de pază şi 44 de locuri de păstrare şi manipulare a valorilor monetare.
În urma activităţilor poliţiştilor din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi, au fost depistate 14 persoane care practicau cerşetoria, o persoană urmărită în temeiul legii şi 9 minori lipsiţi de supraveghere.
De asemenea, poliţiştii au constatat 10 infracţiuni, dintre care 5 de natură judiciară (3 de furt calificat şi 2 de fals privind identitatea), 2 de natură economică (înşelăciune) şi 3 de altă natură (2 de însuşirea bunului găsit şi una de pătrundere fără drept în zona căi ferate).
Totodată, poliţiştii au aplicat, în urma abaterilor constatate, 137 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.280 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 80 de lei.
Cele mai multe sancţiuni contravenţionale, 78, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. De asemenea, au fost aplicate 37 de sancţiuni la HG 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, 12 sancţiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi una prevăzută de Legea 333/1994 privind stabilirea preţurilor minime garantate de achiziţie pentru produsele de importanţă naţională.