Seiful unei bănci din Belgia a fost spart de hoți care au săpat un tunel
Hoții au săpat un tunel care dă spre canalizarea orașului și de acolo spre seiful băncii unde au spart zeci de cutii de valori.
Când polițiștii au venit în control la o bancă ca urmare a unui apel al unei firme de securitate au descoperit că ușa seifului nu fusese deschisă. Abia după ce au deschis seiful au realizat îndrăzneala hoților: aceștia goliseră aproximativ 30 de cutii de valori și intraseră printr-un tunel descoperit în podea care ducea la sistemul de canalizare, conform washingtonpost.com.
Jaful este demn de un scenariu de film produs la Hollywood.
Poliția încă nu a putut să cuantifice furtul, produs la sfârșitul săptămânii trecute, iar clienții băncii au venit luni pentru a afla dacă le-au fost golite cutiile cu valori.
Jaful, pe cât de îndrăzneț a fost și foarte periculos. În primul rând, hoții au trebuit să sape un tunel dintr-o casă aflată în apropiere, la câteva sute de metri, către sistemul de canalizare. Apoi hoții au trecut prin sistemul de canalizare care are mai puțin de un metru lățime și care oricând ar putea fi umplut cu apă sau aburi nocivi. Apoi au săpat alt tunel care să ducă către seiful sucursalei băncii BNP Paribas.
Alarma a fost declanșată în jurul orei locale 1.34 după-amiaza chiar dacă seiful era închis. Până când poliția a ajuns la seif, hoții spărseseră deja 20-30 de cutii cu valori. În urma căutărilor, s-a descoperit și cel de-al doilea tunel de patru metri lățime care ducea spre subsolul unei clădiri aflate la câteva sute de metrii distanță de bancă, conform dw.com.
Polițiștii investighează jaful. Nu au fost găsiți principalii suspecți. Mai multe echipamente, printre care și o saltea au fost găsite in canalizare.
Un ziar local a precizat, conform locuitorilor clădirii, că subsolul acesteia nu era locuit. Poliția a intervievat și câțiva locuitori ai clădirii din care a pornit tunelul.