HomeStiriSecuritate FizicaSecuritatea video: noua directie a producatorilor
vid

Securitatea video: noua directie a producatorilor

vidProducătorii au început să implementeze tehnologia 4K Ultra HD Video, un trend care cunoaște o ascensiune rapidă în industria securității.

În cadrul conferinței anuale de securitate ASIS au putut fi observate noile tehnologii 4K Ultra HD video, implementate în produsele unor companii precum Axis Communications sau Samsung Techwin, informează Security InfoWatch.

Axis Communications a dezvăluit seria de camere P1428-E de 8.3 MP, care suportă profiluri H.264 High, Main și Baseline. Camerele au caracteristici de analiză precum Digital Autotracking, capabile să se focalizeze asupra mai multor obiecte aflate în mișcare.

Un alt producător care a implementat tehnologia 4K Ultra a fost DVTel, care a prezentat un cip avansat de procesare video care folosește senzori de mișcare pentru mișcorarea benzii de rețea și maximizarea eficienței în analiza video, pe bază de compresie H.264. DV Tel propune măsurarea prin pixel pe bit, calculat prin împărțirea pixelilor pe secundă la biți pe secundă, pentru a obține o măsură eficientă de comparare a datelor.

Samsung Techwin, un lider în tehnologia de display 4K Ultra, încă își evaluează opțiunile și planifică lansarea unor noi camere, potrivit explicațiilor președintelui companiei, Soon Hong An.

Niciunul dintre producătorii aflați la conferință nu au prezentat dispozitive care folosesc compresie H.265, care reprezintă baza pentru viitoarele produse 4K și 8K și reduce consumul de bandă de rețea cu 50%, în comparație cu H.264.

Hikvision a prezentat o cameră de rețea cu Wide Dynamic Range (WDR) de 120dB, capabilă să prezinte culori în condiții slabe de iluminare. De asemenea, alte produse Hikvision au reducere a zgomotului 3D și detectare audio smart.

Digital Watchdog a prezentat o cameră panoramică de 32 MP. Aceasta folosește patru senzori 4K independeți și configurabili care generează patru fluxuri de date independentate, prin intermediul platformei camerei.

Pivot3 a prezentat un server virtual de securitate care permite utilizarea simultană a 40 de fluxuri video HD. Serverul poate fi folosit prin PC-uri, dispozitive mobile și video wall-uri care nu au acces de download la fluxul video. De asemenea, serverul administrează VMS și stocare.

Exacq a introdus platforma exacqVision 6.4, care facilitează integrarea și configurarea camerelor IP conectate la rețeaua exacqVision. De asemenea, platforma poate detecta automat dispozitive (oferă suport pentru produse Axis și American Dynamics), eliminând nevoia de a utiliza configurația separată a camerelor. Platforma exacqVision scanează rețeaua pentru a descoperi noi camere IP, iar camerelor selectate le pot fi atribuite adrese IP și pot fi conectate la server.

Un alt aspect important al conferințelor de securitate este inovația în domeniul biometricii. MorphoTrak a lansat sistemul ,,Finger on the Fly”, care înregistrează până la patru amprente în mai puțin de o secundă, fără a fi nevoie de contact. Pentru înregistrarea unei amprente, este de ajuns ca un individ să miște mâna deasupra detectorului, iar sistemul introduce amprenta și o folosește pentru verificare și corelare cu baza de date.

 

 

 

Share With: