Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat, referitor la cetăţeanul tunisian suspectat de terorism declarat indezirabil pentru 15 ani de către Curtea de Apel, că “desfăşura activităţi de promovare a unor curente extremist-teroriste, precum şi activităţi de recrutare de adepţi ai jihadului”.
Sorin Sava a precizat, pentru Mediafax, că SRI a întreprins pe profil antiterorist măsuri specifice complexe de monitorizare şi documentare a activităţilor derulate în România de un cetăţean străin începând cu anul 2012. Datele şi informaţiile relevante obţinute de SRI în acest caz, în urma cooperării internaţionale şi a complexului de măsuri specifice au fundamentat decizia Curţii de Apel Bucureşti din 22 august, prin care cetăţeanul străin a fost declarat persoană indezirabilă în România pe o perioadă de 15 ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, “s-a stabilit că străinul, în calitate de student, desfăşura activităţi care, potrivit legii, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale” în problematica antiteroristă.
“Concret, cetăţeanul străin, în calitate de membru de rang înalt al unor mijloace de informare online aflate sub influenţa grupării Al-Qaida desfăşura activităţi de promovare a unor curente extremist-teroriste, precum şi activităţi de recrutare de adepţi ai jihadului. Acesta deţinea materiale cu privire la mijloacele şi metodele de realizare a unor atacuri teroriste, ce conţineau inclusiv schiţe şi documentare video cu practicile de confecţionare a unor dispozitive explozive improvizate. În timpul prezenţei în România, cetăţeanul străin, adept fervent al ideologiei Al-Qaida şi susţinător al activităţilor teroriste derulate de grupările afiliate care acţionează în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, a adoptat un comportament de tip «lup singuratic». Acesta a iniţiat şi permanentizat legături cu elemente teroriste aflate în exteriorul României în mod conspirat şi folosind tehnici complexe de criptare a comunicaţiilor”, a declarat Sava.
Potrivit sursei citate, acesta a fost reţinut în urma deciziei Curţii de Apel şi luat în custodie publică cu sprijinul MAI, în speţă al Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.
De asemenea, SRI are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist, cooperând în acest sens cu partenerii din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, precum şi cu partenerii externi.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…