Securitatea Jocurilor Olimpice. Situatie inedita din cauza firmei de paza
Armata britanică va ţine în rezervă 2.000 de militari pentru situaţia în care vor apărea situaţii neprevăzute pe durata Jocurilor Olimpice, după ce societatea care se ocupă de securitatea competiţiei nu a fost în măsură să asigure 10.400 de agenţi de pază pentru acest eveniment, aşa cum s-a angajat prin contract.
Hugh Robertson, secretarul de stat pe probleme de sport, a precizat, săptămâna aceasta, într-o conferinţă de presă, că “planurile de securitate sunt puse în aplicare şi prevăd până la 2.000 de militari suplimentari”, transmite Mediafax.
Săptămâna trecută, armata britanică a fost nevoită să mobilizeze de urgenţă 3.500 de soldaţi, în urma anunţului făcut de societatea G4S, care s-a declarat incapabilă să asigure numărul de agenţi necesar evenimentului.
În total, 17.000 de militari sunt mobilizaţi pe durata Jocurilor Olimpice (27 iulie-12 august), în cadrul celui mai mare dispozitiv de securitate desfăşurat pe timp de pace în Marea Britanie, din care fac parte 40.000 de persoane. Robertson a menţionat că G4S va plăti pentru această mobilizare excepţională: “Niciun penny în plus din banii contribuabililor nu va fi plătit pentru securitate. Vom activa clauzele de penalitate prevăzute în contract”.
Convocat de parlamentarii britanici pentru a oferi explicaţii, directorul general al G4S, Nick Buckles, a declarat că speră să furnizeze 7.000 de agenţi de pază.