Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au desfăşurat în perioada 8 – 10 februarie 2019, mai mute acţiuni, pe diferite linii în vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică şi de combatere şi prevenire a accidentelor rutiere, pe raza judeţului, se arată într-un comunicat al IPJ Satu Mare.
Poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, la Legea nr. 61/1991, în valoare de 5.700 de lei.
În noapte de 9/10 februarie 2019, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Satu Mare pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru descurajarea actelor de încălcare a legii ce reglementează activitatea de pază şi protecţie şi respectarea obligaţiilor prevăzute de lege de către personalul cu atribuţii în domeniul pazei, precum şi pe linie economică.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au legitimat peste 40 de persoane, au verificat 9 unităţi economice, au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.700 de lei.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…