Șeful Poliției Române, chestorul general de poliție Petre Tobă, a declarat:’ Principalul obiectiv al Poliției Române este și va fi siguranța cetățenilor în slujba cărora ne aflăm. Pentru întărirea gradului de siguranță în cadrul comunității trebuie, în primul rând, să prevenim infracționalitatea, iar acest lucru poate fi înfăptuit doar cu sprijinul cetățenilor. Vă mulțumim și vă invităm să ne fiți alături la o nouă ediție a’ Săptămânii Prevenirii Criminalității’.
În perioada 29 septembrie — 3 octombrie a.c. se va derula, la nivel național, cea de-a noua ediție a evenimentului ‘Săptămâna Prevenirii Criminalității’, în cadrul căruia vor fi abordate cinci paliere de interes instituțional: delincvența juvenilă, victimizarea minorilor, furturile, infracțiunile comise cu violență și siguranța rutieră.
În toată țara, polițiștii de la structurile de analiză și prevenirea a criminalității și-au planificat diverse activități, în funcție de grupurile țintă vizate și de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conștientizarea populației cu privire la importanța adoptării unor conduite antivictimale și antiinfracționale. Vor fi cooptați în organizarea și derularea acestor acțiuni parteneri din diverse domenii: autorități locale, unități de învățământ, societăți comerciale, organizații neguvernamentale, instituții guvernamentale si mass-media.
Astfel, în cadrul seminariilor, meselor rotunde si întâlnirilor organizate vor fi discutate aspecte privind delincvența juvenilă, violența în școli, victimizarea minorilor, periculozitatea consumului de droguri, traficului de persoane, precum și despre siguranța rutieră.
Polițiștii se vor întâlni cu elevi, părinți, profesori și directori ai unităților de învățământ, persoane în vârstă, femei, administratori de societăți comerciale și de imobile și reprezentanți ai comunităților multiculturale.
Vor fi distribuite materiale preventive în spații publice, cetățenii vor putea observa expoziții tematice, cu tehnică de securitate, demonstrații ale unor formațiuni din cadrul Poliției ori filme educative.
Pe agenda structurilor de prevenire din țară, polițiștii și-au propus organizarea, pe parcursul celor 5 zile, a următoarelor activități:
29 septembrie — Prevenirea delincvenței juvenile;
30 septembrie — Prevenirea victimizării minorilor;
1 octombrie — Prevenirea infracțiunilor de furt;
2 octombrie — Prevenirea infracțiunilor comise cu violență;
3 octombrie — Siguranță rutieră.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…