Sancțiuni la Legea 333/2003 în urma unei acțiuni a Poliţiei Transporturi
Forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare au aplicat sancțiuni la Legea 333/2003 în cadrul unei acțiuni de 24 de ore care s-a desfășurat în toată țara.
Polițiștii de la transporturi au aplicat peste 220 de sancțiuni și au constatat 31 de infracțiuni, în urma unei acțiuni desfășurate, timp de 24 de ore, la nivel național, în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători, se arată într-un comunicat al IGPR.
Acţiunea se înscrie în conceptul RAILACTION DAY 24 BLUE, un concept al RAILPOL (reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările Uniunii Europene), ce constă în organizarea simultană, în toate ţările membre, pe durata unei singure zile, a unei acţiuni poliţieneşti în mediul feroviar.
În intervalul 14 – 15 martie 2017, Direcţia de Poliţie Transporturi din Inspectoratul General al Poliţiei Române a coordonat o acţiune, desfăşurată în toată ţara, în cadrul celei de-a 13 a operațiuni comune RAILPOL.
În cele 24 de ore, peste 630 polițiștii din cadrul secțiilor regionale de poliție transporturi au desfăşurat controale în 353 de stații CF și la 139 de centre de colectare metale şi au patrulat în 440 de trenuri de călători.
S-au întocmit dosare penale pe numele a 31 de persoane, dintre care 9 pentru furt din vagoane de marfă, una pentru deținere de substanțe stupefiante .
Au fost depistați 423 de călători frauduloși, valoarea taxelor și suprataxelor aplicate fiind de 4.710 lei, iar pentru abaterile constate au fost aplicate 221 de sancțiuni contravenționale (dintre care 117 la Legea nr. 61/1991, 20 la Legea nr. 12/1990, 39 la HG nr. 203/1994, 6 la Legea nr. 333/2003), în valoare de peste 160.000 de lei.