Sancțiune la Legea 333/2003 în urma unei acțiuni a polițiștilor
Polițiști suceveni au desfășurat o actiune pentru cresterea gradului de siguranta in zona rurala arondata municipiului Suceava și au aplicat o sancțiune la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor.
În noaptea de 10/11.11.2018, între orele 20:00 – 06:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Ipotești, Secției de Poliție Rurală nr. 5 Dărmănești, Secției de Poliție Rurală nr. 8 Adâncata și Secției de Poliție Rurală nr. 9 Șcheia, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au acționat cu efective mărite în mediul rural, în zonele cu risc criminogen ridicat și pe sectoarele de drum cu risc accidentogen, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, în special a infracțiunilor comise cu violență și pentru menținerea ordinii și liniștii publice și a unui climat de siguranță rutieră. La acțiunea organizată au participat 27 agenți și ofițeri, din care 25 de polițiști din cadrul celor 4 secții de poliție rurală arondate și 2 polițiști din cadrul Biroului Rutier, acționând cu 13 autospeciale din dotare.
Efectivele participante au acționat cu preponderență în localitatea Șcheia, pe raza localităților Stroiești și Zaharești, com.Pătrăuți – în cartierul de rromi Moldoveni, în com. Todirești, în zona celor două discoteci, în com. Mitocu Dragomirnei, în zona discotecii din loc. Poiana și în comunele Udești, Verești și Fântânele.
În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 400 de persoane și au fost verificate 12 locații.
Au fost atenționate/avertizate verbal 12 persoane și au fost verificați 15 agenți de pază.
Au fost controlate 130 de autovehicule și au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.330 lei, din care: la O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice 30, la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor 1 și 3 la alte acte normative.