Poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică au definitivat controalele efectuate la începutul lunii septembrie la o societate comercială şi la administraţia unui parc. La societatea comercială au constatat că nu era întocmită analiza de risc la securitatea fizică a obiectivului, motiv pentru care reprezentantului acesteia i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Prahova, citat de Agerpres.
Având în vedere că poliţiştii au constatat că administraţia parcului desfăşoară activităţi de acvacultură fără a deţine licenţă în acest sens, reprezentantului său i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 3.000 de lei. Totodată, s-a dispus interzicerea desfăşurării de activităţi economice de pescuit recreativ/pescuit comercial până la obţinerea licenţei.
De asemenea, au constatat că firma care asigură serviciile de pază în cadrul parcului nu a respectat prevederile Planului de pază avizat, motiv pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu o amendă de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/2003.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…