HomeStiriSecuritate FizicaRusalii în siguranţă
politisti

Rusalii în siguranţă

politistiÎn perioada Rusaliilor, peste 10.000 de poliţişti vor acţiona, zilnic, la nivel naţional, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică. Sunt aşteptate aproximativ 273.000 de persoane ce vor participa la manifestări religioase, cultural-artistice şi sportive, în 150 de locuri special desemnate în acest scop.

În perioada 22 – 24 iunie a.c., cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, peste 10.000 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

Astfel, în această perioadă, vor fi constituite 3.698 de patrule de ordine şi siguranţă publică, dintre care 1.178 pedestre şi 2.520 auto ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Totodată, poliţiştii rutieri vor acţiona pe 390 de tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi şi vor utiliza 447 de autospeciale dotate cu aparate radar.

De asemenea, poliţiştii structurilor de poliţie transporturi vor efectua serviciul de patrulare, în medie, pe 303 trenuri de călători (cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral), precum şi în 270 de staţii şi triaje de cale ferată şi vor însoţi, pe durata deplasării, 17 trenuri de marfă. Totodată, poliţiştii acestor structuri vor patrula în 14 aerogări internaţionale şi naţionale şi în 30 de porturi situate la Marea Neagră şi pe Dunăre.

În această perioadă, sunt preconizate manifestări cultural-artistice şi sportive în 33 de judeţe şi în municipiul Bucureşti. În acest sens, este estimată participarea a aproximativ 273.000 de persoane, în 150 de locuri desemnate special în acest scop.

Share With: