Romania si Bulgaria participa la un exercitiu militar comun
Forțele aeriene ale României și Bulgariei participă în septembrie și octombrie la un exercițiu militar comun, numit Blue Bridge 2014.
Exercițiul se înscrie în activitățile planificate ale forțelor armate și are loc în cadrul unui acord tehnic între ministerele Apărării din România și Bulgaria, la care vor participa aeronave MiG-21 Lancer și C-27J Spartan din cele două țări, scrie Agerpres.
Blue Bridge 2014 se va desfășura în două faze, în lunile septembrie și octombrie, în spațiul aerian al celor două țări și se bazează pe elementele cu implementare comună din cadrul procedurilor de poliție a aerului în cazul prezenței unei aeronave deturnate sau suspecte, ce amenință situri strategice sau de importanță deosebită din apropierea graniței comune.
Exercițiul este menit să îmbunătățească atât coordonarea, cât și compatibilitatea operațională dintre forțele aeriene ale României și Bulgariei în operațiunile transfrontaliere vizând controlul aviației și apărarea spațiului aerian.