Reținută de agenții de pază opentru furt, cercetată de polițiști
O femeie a fost reținută de agenții de pază după ce a sustras un produs alimentar dintr-un complex comercial. Polițiștii chemați de reprezentanții complexului comercial au întocmit dosar penal pentru furt.
La data de 8 octombrie 2018, în jurul orei orele 14:00, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi de către reprezentanţii unui complex comercial, din municipiul Iaşi, despre faptul că agenţii de pază au reţinut o persoană care a sustras mai multe bunuri.
Astfel, o femeie ar fi luat mai multe produse pe care le-ar fi pus în coşul de cumpărături şi un produs alimentar, în valoare de 47,23 lei pe care l-ar fi introdus într-o geantă ce o avea asupra sa şi pe care nu l-ar fi achitat la casa de marcat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar cercetările continuă.
În alt caz, polițiștii Secției 3 Timișoara efectuează cercetări față de o tânără, de 19 ani, bănuită de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, conform unui buletin de presă al IPJ Timiș.
În fapt, la data de 05 octombrie 2018, cea în cauză, ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale de pe raza municipiului Timișoara, mai multe articole vestimentare în valoare de 701 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanților societății comerciale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celei în cauză.