Record. 291 de sanctiuni la Legea 333/2003 in doar 4 zile
Record. 291 de sanctiuni la Legea 333/2003 in doar patru zile. În urma acţiunilor desfăşurate suplimentar faţă de activităţile curente de menţinere a ordinii şi liniştii publice, au fost aplicate aproximativ 11.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.000.000 de lei. De asemenea, peste 240 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti.
Şi în perioada 15 -18 iulie 2013, poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 679 acţiuni pe linie de ordine publică, circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă. De asemenea, au efectuat 37 de percheziţii, 1.330 de controale, 394 filtre şi 5 razii.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost depistate 343 de infracţiuni, dintre care 210 în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au prins 241 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 45 au fost reţinuţi şi 21 arestaţi. 7 autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite, iar 8 arme ( 4 letale şi 4 neletale) şi 69 bucăţi de muniţie, au fost ridicate în vederea confiscării.
Poliţiştii au aplicat 11.467 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.107 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 324 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 291 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 9.220 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (53 pentru consum de alcool şi 4.343 pentru încălcarea vitezei).
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 2.060.024 de lei, iar a bunurilor confiscate la 36.585 de lei.
Poliţiştii au reţinut 349 de permise de conducere şi au retras 248 de certificate de înmatriculare.