Rapid-Dinamo. Jandarmeria a dat sancţiuni, inclusiv pentru firma de pază
Cu ocazia meciului de fotbal Rapid-Dinamo, disputat în data de 03 martie, Jandarmeria Capitalei a constatat mai multe abateri de la prevederile legale în vigoare, săvârşite de către clubul organizator, de firma de pază şi de către unii dintre suporteri.
În urma celor constatate, Jandarmeria Capitalei a luat următoarele măsuri:
1. Pe timpul partidei de fotbal mai mulţi suporteri au folosit în exces materiale pirotehnice până în acest moment fiind identificate şase persoane cărora le-au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi folosire de articole pirotehnice faptă pentru care aceştia riscă închisoare de la 2 la 5 ani şi interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 1 la 3 ani.
Au mai fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2000 de lei pentru provocare şi participare la scandal în locuri publice.
2. Clubul organizator va fi sancţionat pentru nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu completările şi modificările aduse de legea 10/2012 care reglementează obligaţiile organizatorului de competiţii sau jocuri sportive, după cum urmează:
Pentru nerespectarea alin. 1 lit. s, care prevede obligaţia ‘să interzică amplasarea bannerelor sau a altor mijloace de publicitate vizuală pe gardul care delimitează suprafaţa de joc de tribună sau în orice alte locuri care împiedică fie buna vizibilitate a jocului de către spectatori, fie asigurarea unei intervenţii oportune, în caz de necesitate’ şi alin. 2 lit. b ‘să nu permită accesul persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea la asemenea genuri de manifestări, al persoanelor care se află în stare vădită de ebrietate sau se află, în mod evident, sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum şi al persoanelor care au asupra lor mijloace de publicitate vizuală de genul celor prevăzute la alin. (1) lit. r)’; cu amendă în valoare de 40.000 de lei.
3. Firma de pază va fi sancţionată cu amendă în valoare de 1000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 27 alin 1^ 1 lit. c – ‘nerespectarea măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi competentă teritorial cu ocazia aprobării planului de acţiune’ din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu completările şi modificările aduse de legea 10/2012.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentelor sportive Jandarmeria Capitalei recomandă tuturor suporterilor să respecte prevederile legales şi atrage atenţia că nu va tolera niciun fel de acţiuni sau comportamente care să pericliteze siguranţa spectatorilor.