HomeStiriSecuritate FizicaProbleme cu paza şi trafic de muniţii la Uzina Mecanică Sadu VIDEO
uzina mecanica

Probleme cu paza şi trafic de muniţii la Uzina Mecanică Sadu VIDEO

uzina mecanicaDirectorul general al Uzinei Mecanice Sadu, şeful serviciului de pază al unităţii, precum şi alţi cinci angajaţi au fost reţinuţi, în noaptea de luni spre marţi, într-un dosar de trafic de armament.

 

 

Directorul general Nicolae Dijmărescu a fost ultima persoană reţinută în acest dosar, după mai bine de şase ore de audieri în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, înaintea sa fiind scos de către poliţişti şi dus în arestul IPJ Gorj şeful serviciului de pază, Marius Borcan, transmite agenţia Mediafax.

Borcan a precizat, la ieşirea din sediul Parchetului Tribunalului Gorj, că nu este vinovat şi că nu ştie exact pentru ce a fost reţinut. Venit la Parchet cu circa două ore înainte să fie reţinut, Borcan a declarat atunci că a fost chemat de către procurori pentru că ar fi apărut “nişte probleme” la Uzina Mecanică, despre care a menţionat că nu ştie mai multe.

Procurorul de caz Emil Moţa, fost candidat la şefia Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Jutiţie, a precizat, la finalizarea audierilor, că cei doi sunt acuzaţi că, tacit, au acceptat furtul de muniţie din sediul Uzinei Mecanice.

Celelalte persoane reţinute sunt maiştri şi ingineri din cadrul UM Sadu, precum şi o femeie agent de pază de la poarta de acces în unitate.

Cele şapte reţineri au fost făcute după ce, luni după-amiază, Poliţia Română, cu sprijinul SRI, a organizat un flagrant în localitatea Bumbeşti Jiu, localitate în care îşi desfăşoară activitatea şi UM Sadu.

Conform unor surse judiciare, un ofiţer sub acoperire a cumpărat câteva sute de cartuşe furate, vânzătorul fiind un angajat al uzinei mecanice.

“Sunt sute de cartuşe de pistol mitralieră şi pistol, precum şi o cantitate de mercur. Conducerea are vină cu privire la modul în care a fost organizat serviciul de pază, care este foarte defectuos şi favorizează astfel de fapte”, a precizat procurorul Emil Moţa.

Flagrantul care a dus la declanşarea acestei anchete are loc după ce ofiţerul sub acoperire a mai cumpărat anterior cartuşe furate, surse judiciare menţionând că acestea erau vândute “la kilogram” contra câtorva sute de euro kilogramul.

După realizarea flagrantului care a dus la deconspirarea reţelei respective anchetatorii s-au prezentat cu mandat de percheziţie la Uzina Mecanică Sadu, muncitorii aflaţi, luni după-amiază, la muncă fiind trimişi la acasă.

Anchetatorii au început un proces de inventariere a activelor uzinei, aceleaşi surse precizând că muncitorii aveau acces la milioane de cartuşe produse aici anual şi a căror evidenţă nu era ţinută cu rigoare de nimeni din conducerea uzinei.

De asemenea, sursele menţionate precizează că, miercuri, UM Sadu urmează să fie vizitată de o delegaţie de americani pentru a încheia un contract de livrare de armament pentru NATO, acţiunea de luni fiind menită să le garanteze acestora că activitatea uzinei este supravegheată cu rigoare de instituţiile abilitate ale statului.

Cele şapte persoane reţinute vor fi aduse din nou, marţi, la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, ulterior procurorul de caz urmând să decidă pentru care dintre suspecţi va cere emiterea unor mandate de arestare preventivă.

VEZI VIDEO SI AICI

Share With: