HomeStiriSecuritate FizicaPrinși de polițiști, la o lună după ce au furat 7.000 de lei dintr-o farmacie
prinsi-de-politisti-la-o-luna-dupa-ce-au-furat-7-000-de-lei-dintr-o-farmacie

Prinși de polițiști, la o lună după ce au furat 7.000 de lei dintr-o farmacie

prinsi-de-politisti-la-o-luna-dupa-ce-au-furat-7-000-de-lei-dintr-o-farmacieDoi tineri care au furat 7.000 de lei dintr-o farmacie din Brașov, în urma cu o lună, au fost prinși de polițiști.

Potrivit Inspectoratului de poliţie Brașov, la data de 20 septembrie, în jurul orelor 02.36, polițiștii au fost sesizați de către dispeceratul unei societăți de pază cu privire la faptul că o echipă care s-a deplasat la o farmacie din municipiul Brașov, în contextul declanșării sistemului de alarmă, a constatat că ușa de acces a acesteia era deschisă, scrie monitorulexpres.ro.

Oamenii legii au stabilit ulterior că, în jurul orei 02.08, prin forțarea ușii de acces tip termopan, persoane necunoscute au intrat în incinta farmaciei și au smuls casa de bani în care se afla suma de 7. 000 lei.

Activitățile specifice desfășurate de polițiștii brașoveni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au condus la identificarea făptuitorilor, în vârstă de 23, respectiv 33 ani, coform bzb.ro.

„La data de 19 octombrie, polițiștii au efectuat percheziții domiciliare la locuințele suspecților, context în care au fost identificate și ridicate bunuri și echipamente electronice care completează probatoriul existent. Cu privire la suspecți a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în cursul zilei de 20 octombrie, fiind prezentați Judecătoriei Brașov care a dispus măsura arestului preventiv”, a explicat Ionuț Marin, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

Share With: