HomeStiriSecuritate FizicaPrimaria si Posta dintr-o comuna sanctionate la Legea 333/2003
sanctiuni legea 333/2003

Primaria si Posta dintr-o comuna sanctionate la Legea 333/2003

sanctiuni legea 333/2003Primăria şi Poşta din Zădăreni, judeţul Arad, au fost sancţionate la Legea 333/2003, după ce hoţii au dat o spargere.

 

Mai multe persoane au intrat, la sfârşitul săptămânii trecute, prin efracţie, în Primăria din Zădăreni, furând seiful instituţiei, scrie glsa.ro. „Din primele cercetări pe care le-am efectuat la faţa locului, s-a stabilit că hoţii au pătruns prin efracţie, pe uşa principală. În momentul comiterii faptei, sistemul de alarmă, cu care era dotat imobilul în care funcţiona Primăria şi Poşta, nu funcţiona”, a declarat comisar Camelia Tuduce, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Cercetările poliţiştilor au mai relevat faptul că sistemul de alarmă nu era conectat deoarece, în urmă cu puţin timp, au fost efectuate lucrări de reparaţii/renovare în clădire, ceea ce a facilitat foarte mult accesul hoţilor în birouri.

„Autorii faptei au forţat uşile, în idea de a lua bani. Pe ei asta îi interesa. Ca dovadă că nu au furat nici calculatoare sau alte bunuri din Primărie. Au văzut seiful şi l-au luat”, a continuat comisarul.

Doina Petri, primarul comunei, a declarat că, de fapt, era vizată Poşta, ţinând cont că se află aproape de Primărie. „Acum este la modă să spargi oficii poştale… Hoţii au intrat prin curtea din spate, care este comună cu cea a Poştei. Au muncit mult să spargă toate uşile… Au furat seiful blindat, dar nu au avut ce lua din el, pentru că noi, la sfârşitul săptămânii, depunem banii la bancă. Oricum, paguba nu este de neglijat. Uşa blindată pe care au spart-o valorează 4.800 de lei. Pe celelalte uşi le putem repara…” .

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a luat, pentru moment, mai multe măsuri, pentru ca administraţia locală din Zădăreni, dar şi conducerea poştei locale să nu mai facă astfel de greşeli. „Ca atare, pentru nerespectarea prevederilor legale în materie de pază a obiectivelor şi bunurilor, Primăria Comunei Zădăreni, dar şi Poşta, au fost sancţionate de poliţişti cu amendă contravenţională. Ancheta continuă pentru depistarea celor care au sustras seiful, în acest moment fiind deschis un dosar de cercetare penală cu autor necunoscut”, a concluzionat comisar Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Share With: