Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă de instanţă pentru Aurora Ecaterina Crusti, preşedintele comercial adjunct al Siveco România, transmite Mediafax. Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
În referatul cu propunerea de arestare preventivă, procurorii au arătat că Irina Socol este cea care a pus bazele mecanismului evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, după atragerea mai multor complici, vizaţi şi ei de ancheta procurorilor, care au recunoscut faptele şi au prezentat pe larg modul în care acestea au fost comise.
Socol şi Crusti au fost reţinute marţi dimineaţă, după ce au fost audiate în dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice.
Ceilalţi suspecţi din dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice vor fi cercetaţi în libertate, după ce, la audierile de luni, majoritatea lor şi-au recunoscut faptele, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
În cazul unuia dintre suspecţi a fost dispusă cercetarea sub control judiciar, au mai spus sursele citate.
În acest dosar, poliţiştii şi procurorii au percheziţionat, luni, sediile mai multor firme, printre care şi cel al societăţii Siveco. Potrivit Poliţiei Române, percheziţiile au fost făcute la şapte adrese din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, fiind vizate domiciliile suspecţilor şi sediile unor societăţi comerciale.
“În fapt, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei compani producătoare de programe informatice ar fi creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…