HomeStiriSecuritate FizicaPoșta Română, victima unui jaf, a fost amendată de Poliție, iar judecătorii au dat alt verdict
Poșta Română, victima unui jaf, a fost amendată de Poliție, iar judecătorii au dat alt verdict

Poșta Română, victima unui jaf, a fost amendată de Poliție, iar judecătorii au dat alt verdict

Poșta Română, victima unui jaf, a fost amendată de Poliție, iar judecătorii au dat alt verdictPoșta Română a câștigat un proces prin care contesta o amendă dată de polițiști, conform legii pazei, după ce dintr-un oficiu poștal a fost furat un seif cu bani.

Oficiul poştal din Ghiroda, judeţul Timiş, a fost spart de hoţi în urmă cu un an, fiind furat un seif cu bani. În urma jafului, Poliţia a amendat Poşta Română pentru mai multe nereguli: nu sunt îndeplinite măsurile minime de securitate a unităţii, în sensul că această unitate poştală nu are asigurată paza fizică umană; la acţionarea butonului de panică de către dirigintele ghişeului s-a constatat că acesta nu este conectat la un dispecerat de monitorizare a alarmelor, la solicitarea prezentării unui contract care să ateste conectarea sistemului de alarmare la un dispecerat de monitorizare şi intervenţie, acesta nu a putut fi prezentat, dirigintele menţionând că acesta nu este monitorizat; valorile monetare sau de altă natură nu sunt depozitate într-un seif, case de bani sau dulapuri de securitate certificate, cu clasă de rezistenţă la efracţie determinată, ancorate conform cerinţelor producătorului, scrie adevarul.ro.

Poșta Română a contestat în instanţă procesul-verbal de contravenţie, iar în primă fază, la Judecătoria Timişoara, a pierdut. A câştigat, însă, în apelul de la Tribunalul Timiş, unde judecătorii au anulat amenda.

Nefiind obligată să elaboreze analiza de risc până la data de 1 iulie 2018, reclamanta nu putea fi obligat să respecte măsurile de securitate prevăzute de HG 301 din 2012 întrucât această din urmă obligaţie este subsidiară şi depinde în totalitate de obligaţia elaborării analizei de risc. Prin urmare reclamanta nu poate fi sancţionată contravenţional pentru neîndeplinirea unei obligaţii afectate de un termen neîmplinit”, au decis judecătorii care au anulat amenda aplicată de Poliţiei Poştei Române.

În luna martie a acestui an, a avut loc o tentativă de furt la un oficiu poștal care cu două săptămâni înainte fusese amendat conform Legii 333/2003, scrie securityportal.ro.

Tentativa de furt a avut loc la sediul Poștei din Recaș. Persoane necunoscute au intrat prin efracție în clădire, însă au plecat cu mâna goală, după ce nu au găsit nimic în seif. Hoții au forțat încuietorile și au pătruns în interior pentru ca mai apoi să taie seiful. După ce au terminat treaba, au fost nevoiți să plece cu mâna goală, pentru că în seif nu se afla niciun ban.

In urma cu nici doua săptămâni de la spargere, reprezentanții oficiului postal din Recaș au fost amendați cu 2.000 de lei pentru ca nu au asigurata paza cu un agent si nici sistem de supraveghere video, așa cum cere legea.

Share With: