HomeStiriSecuritate FizicaPolițiștii verifică respectarea prevederilor legale în domeniul pazei obiectivelor
politistii-verifica-respectarea-prevederilor-legale-in-domeniul-pazei-obiectivelor

Polițiștii verifică respectarea prevederilor legale în domeniul pazei obiectivelor

politistii-verifica-respectarea-prevederilor-legale-in-domeniul-pazei-obiectivelorPolițiști prahoveni au organizat acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul pazei obiectivelor. Un agent de pază a fost depistat băut, iar altul dormind, fiind sancționați.

Poliţişti din cadrul Secţiei nr. 3 Ploieşti au executat o acţiune pe linia respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 R privind paza obiectivelor, a bunurilor, a valorilor şi protecţia persoanelor, la nivelul societăţilor comerciale din incinta Parcului Industrial din municipiu, se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, citat de Agrepres.

Au fost verificate 25 de societăţi comerciale, au fost controlaţi şi instruiţi 32 de agenţi de securitate, fiind aplicate opt sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.100 lei.

Poliţişti din cadrul Secţiei Rurale nr. 3 Blejoi au executat în această perioadă două acţiuni pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul pazei obiectivelor, pe linia comertului stradal ilicit, precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Astfel, au fost verificate două societăţi comerciale, controlate 146 de autovehicule, legitimate 226 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.100 lei.

 

 

 

Share With: