Luni, 27 noiembrie 2017, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au continuat desfășurarea de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, se arată într-un comunicat al DGPMB.
La nivelul Secției 20 Poliție s-au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, pe linia respectării OUG 195/2002 și pentru respectarea prevederilor Legii 333/2003, urmărindu-se modul de executare a serviciului de către personalul de pază. Cu această ocazie au fost controlați 48 agenți de securitate.
Totodată, în intervalul orar 02.00-04.00, pe raza Secției 22 Poliție s-a acționat pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003, cât și punctual pe anumite zone în vederea prevenirii furturilor din și de la auto și a altor fapte antisociale.
De asemenea, tot la data de 27 noiembrie 2017, polițiștii tulceni au efectuate controale la unități comerciale asigurate de dispozitiv de pază și au fost verificați 5 agenți de securitate, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor de furt din societăți comerciale care dețin bunuri sau valori, precum și a modului de respectare a prevederilor Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, conform unui comunicat al IPJ Tulcea.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…