HomeStiriSecuritate FizicaPolițiștii au verificat respectarea legii pazei de către obiective
politistii-au-verificat-respectarea-legii-pazei-de-catre-obiective

Polițiștii au verificat respectarea legii pazei de către obiective

politistii-au-verificat-respectarea-legii-pazei-de-catre-obiectivePolițiștii dâmbovițeni au verificat respectarea prevederilor legii pazei de către deţinători de valori, furnizorii de utilităţi şi de către societăţilor comerciale, aplicând sancțiuni pentru neregulile descoperite.

În perioada 07 – 20 martie 2018, poliţiştii de la ordine publică din Dâmboviţa au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului deţinătorilor de valori, furnizorilor de utilităţi şi societăţilor comerciale, precum şi pentru îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie, se precizează într-un comunicat al IPJ Dâmbovița. 

De asemenea, acţiunile de control au avut ca obiectiv şi informarea factorilor responsabili din cadrul unităţilor cu privire la necesitatea adoptării cerinţelor minimale de securitate

Poliţiştii au controlat 76 de obiective şi au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.400 de lei. 

 

 

 

Share With: