Acțiuni ale polițiștilor de la ordine publică În perioada 18 ianuarie -29 februarie 2016, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică au organizat acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt sau tâlhărie comise asupra personalului instituțiilor de creditare din categoria băncilor, organizațiilor cooperatiste sau a instituțiilor financiare nebancare.
Astfel, au fost controlate 69 de instituții de creditare financiară, ocazie cu care s-a stabilit că aceste unități respectă prevederile H.G 301/ 2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În urma verificărilor efectuate la cele 44 de organizații cooperatiste și instituții financiare nebancare, polițiștii au stabilit că doar 33 dintre acestea îndeplinesc cerințele minime prevăzute de H.G 301 /2012.
De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni a căror valoare se ridică la 12.000 de lei.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…