Polițiștii au verificat modul în care agenții de pază își îndeplinesc atribuțiile
Polițiștii mehedințeni au verificat modul în care personalul de pază al agenţilor economici își îndeplinește atribuțiile , pentru a prevni sustragerea de bunuri.
Polițiștii mehedințeni, în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi şi Poliţia Locală Drobeta Turnu Severin, au acționat pentru identificarea personalului de pază al agenţilor economici, care nu îşi îndeplinește în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, fapt ce determină sustragerea de bunuri din unitățile economice, se arată într-un comunicat al IPJ Mehedinți.
Astfel, în cursul zilei de 7 noiembrie, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, cadre ale Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi şi ale Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin, în intervalele orare 09:00-16:00, respectiv, 02:00-04:00, au acționat pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin în vederea verificării îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către agenții de pază de pe raza municipiului.
Astfel, ca urmare a activităților desfășurate, au fost controlate 45 de societăți comerciale și 39 de agenți de pază, 4 dintre aceștia fiind sancționați contravențional, iar 17 au fost atenționați în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către efectivele participante.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Mehedinți, întrucât prevenirea faptelor antisociale reprezintă o prioritate a instituțiilor angrenate în prevenirea unor asemenea fapte.