La 16 septembrie, la ora 19.29, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Salonta au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că o persoană necunoscută a sustras 73 de pachete de cafea a câte 500 de grame fiecare și 60 de pachete de cafea a câte 250 de grame fiecare, din incinta unui magazin din Salonta, pe care le-a abandonat în magazin după ce a fost surprins de agentul de pază, informează alesdonline.ro.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Salonta au identificat cu operativitate persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 27 de ani, din comuna Batăr, județul Bihor.
Bărbatul ar mai fi sustras, din incinta aceluiași magazin, 116 pachete de cafea a câte 500 de grame fiecare și 8 pachete cu detergent pe 9 iulie 2019, iar la 16 septembrie 2019, ar mai fi sustras din același magazin 13 sticle de băuturi alcoolice de diferite sortimente.
Hoțul furase din magazin sticlele de băuturi alcoolice de diferite sortimente şi, pentru că nu a fost prins, s-a întors să fure şi cafea, precizează ebihoreanul.ro, citând un comunicat al IPJ Bihor.
Bărbatul a fost surprins apoi de agentul de pază al magazinului cu plasele de cafea în mână.
De asemenea, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, conform unui buletin de presă al IPJ Brașov.
În fapt, la data de 19 septembrie 2019, în jurul orelor 13.00, doi bărbați cu vârste de 18 ani, respectiv 39 ani, din județul Caraș-Severin, ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale situate în municipiul Brașov, de unde ar fi sustras produse vestimentare, fiind depistați de agentul de pază.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbații în cauză, ar fi autorii și altei infracțiuni de furt calificat, faptă săvârșită cu câteva zile în urmă, din aceeași societate comercială.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…