[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Politistii au controlat sistemele de securitate ale unor obiective economice

Polițiștii Secției 1 Ploiești au efectuat vineri noaptea un control la sistemele de securitate ale unor obiective economice de pe raza de competență.

În noaptea de 19/20.03.2016, în intervalul 22.00 — 06.00, polițiști din cadrul Secției nr.1 Ploiești au organizat și desfășurat un control la sistemele de securitate, ale unor obiective economice de pe raza de competență.

Astfel, au fost controlate 20 obiective economice asigurate cu pază fizică, fiind verificați agenții de securitate cu privire la modul în care își îndeplinesc îndatoririle de serviciu.

Pentru neregulile constatate, au fost sancționați contravențional agenții de securitate, care au fost găsiți efectuând serviciul în mod neregulamentar. Valoarea sancțiunilor aplicate este de 300 lei.

Astfel, au fost verificați 28 agenți de securitate cu privire la modul în care își îndeplinesc îndatoririle de serviciu, iar pentru abaterile constatate trei dintre aceștia au fost sancționați contravențional conform prevederilor Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, valoarea sancțiunilor aplicate fiind de 300 lei.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019