Siguranța elevilor, atât în mediul școlar cât și în afara unităților de învățământ, constituie o prioritate națională a tuturor instituțiilor și factorilor cu atribuții în domeniu, abordarea integrată a acestei problematici fiind esențială pentru asigurarea unei dezvoltări optime a tinerei generații, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
În vederea identificării la timp a vulnerabilităților privind siguranța elevilor, în conformitate cu documentele cadru privind colaborarea interinstituțională, periodic este necesară analiza riscurilor generate de diverse situații sau factori, astfel încât să se realizeze menținerea climatului de siguranță și prevenirea stărilor victimale.
Având în vedere faptul că, în această perioadă se organizează la nivelul unităților de învățământ liceal manifestări sub egida „Balul bobocilor” sau acțiuni similare, considerăm că se impune dispunerea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea unor incidente și evenimente negative.
În acest sens, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a fost inițiat un Plan de Măsuri pentru monitorizarea acestor activități și creșterea gradului de siguranță a elevilor participanți.
Au fost realizate situații centralizatoare privind toate unitățile de învățământ liceal de la nivelul județului Suceava, care organizează astfel de activități, cu precizarea datei calendaristice și a locației de desfășurare, dar și a responsabilului de activitate din cadrul școlii și a datelor de contact. De asemenea, au fost demarate acțiuni de verificare și monitorizare a modalității de asigurare cu pază și sisteme de securitate, pentru fiecare manifestare organizată.
În perioada 15 octombrie — 20 noiembrie 2017, la nivelul întregului județ, polițiștii de proximitate sau alți polițiști cu atribuții în domeniu desfășoară întâlniri cu conducerile liceelor dar și cu reprezentanții comitetelor de părinți.
Peste 200 de polițiști monitorizează locațiile în care se vor organiza petreceri în continuarea ,„Balurilor Bobocilor”. În zonele respective vor fi efectuate controale la unitățile de alimentație publică pentru respectarea legislației privind vânzarea de alcool și tutun către minori. De asemenea, polițiști în ținută civilă vor veghea ca distracția tinerilor să nu depășească limitele legii și să se manifeste în cadru civilizat. Totodată, echipaje de poliție, vor supraveghea perimetrul acestor locații astfel încât tinerii să se poată distra și simți în siguranță.
Încă de la mijlocul lunii trecute, unitățile liceale din județ au început deja organizarea Balurilor Bobocilor, până în prezent neînregistrându-se evenimente negative.
Polițiștii vor fi prezenți în continuare la aceste evenimente și reamintesc atât elevilor cât și părinților să manifeste responsabilitate, să nu consume alcool, să evite situațiile conflictuale și să aibă o conduită preventivă.
Polițiștii mulțumesc Inspectoratului Școlar Suceava, cadrelor didactice și reprezentanților mass-media pentru sprijinul dat în acțiunile derulate.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…