HomeStiriSecuritate FizicaPolițiștii anchetează furtul unei pompe de la sistemul de alimentare cu apă al unei comune
Polițiștii anchetează furtul unei pompe de la sistemul de alimentare cu apă al unei comune

Polițiștii anchetează furtul unei pompe de la sistemul de alimentare cu apă al unei comune

Polițiștii anchetează furtul unei pompe de la sistemul de alimentare cu apă al unei comuneO pompă folosită de sistemul de alimentare cu apă, situat în localitatea Șercaia de lângă Brașov, care alimentează două comune, a fost furată de hoți.

Persoane necunoscute au furat o pompă de la sistemul de alimentare cu apă al comunei Șercaia. Hoții au tăiat gardul din sârmă și au demontat o pompă folosită pentru a măsura nivelul apei din bazin, scrie mytex.ro.

Criminaliștii au găsit urme și pe tancul unde e depozitată apa potabilă, aşa că inspectorii sanitari au luat probe, pentru a fi siguri că oamenii nu sunt expuși vreunui risc de îmbolnăvire. Primăria a decis să instaleze camere de supraveghere și un sistem de alarmare, pentru a preveni alte astfel de situaţii.

Incidentul ar fi avut loc ziua, bănuiesc localnicii, mai ales ca bazinul e poziționat în vârful unui deal, fără paza, iar hoții puteau acţiona neobservaţi. Indivizii au tăiat gardul din sârmă și au demontat o pompă folosită pentru a măsura nivelul apei din bazin, scrie stirileprotv.ro.

Cristinel Paltin, primar: “Bazinul a fost construit din fonduri europene în 2015 şi asigură apă potabilă pentru cele 800 de gospodarii din localitățile Şercaia și Hălmeag. Oamenii îşi fac griji acum, după ce au realizat că oricine le-ar putea infesta apa”.

Inspectorii DSP au constatat că apa este curată aşa că oamenii nu au avut de suferit. Pagubă a rămas doar a primăriei care trebuie să cumpere o nouă pompa. În plus, autoritățile au de gând să monteze camere de supraveghere şi un sistem de alarmare la staţia de apă.

Alina Ivan, reprezentant poliție: “O echipă operativă formată din polițiști din cadrul secției 3 rurală Voila și tehnician criminalist din cadrul poliției municipiului Făgăraș s-au deplasat la fața locului. Se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”.

Share With: