[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Politia Romana, bilant 2012

Marti 19 februarie, în sala Nichita Stănescu a Centrului Cultural al M.A.I., a avut loc Evaluarea activităţii desfăşurată de Poliţia Română, în anul 2012. Analiza activităţii desfăşurate şi a rezultatelor obţinute a fost prezentată de către inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor şef de poliţie, Petre TOBĂ.

La şedinţa de evaluare au participat domnul prim-ministru al României, Victor PONTA, vice prim-miniştrii Gabriel OPREA şi Liviu DRAGNEA, ministrul Ministerului Afacerilor Interne – domnul Radu STROE, Marius IACOB -Ministerul Public, George MAIOR – directorul Serviciului Român de Informaţii, şefii structurilor centrale şi teritoriale din cadrul I.G.P.R., precum şi alţi invitaţi.

Este pentru prima dată după 9 ani când criminalitatea scade. Dacă în 2011 au fost sesizate 733.356 de fapte, în anul 2012 numărul acestora a fost de 691.848, cu 41.508 mai puţine fapte sesizate. Infracţionalitatea sesizată în România a scăzut cu 5,6 %.

Criminalitatea stradală în România este caracterizată de infracţiuni fără un pericol social deosebit, dar care creează o stare de disconfort şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor. Aceasta se menţine la valori reduse. Intensificarea activităţii Poliţiei Române a dus la creşterea numărului infracţiunilor descoperite în flagrant delict de către poliţişti. Astfel, 18,33% din totalul infracţiunilor produse în mediul stradal au fost surprinse în flagrant de poliţişti.

Prin măsurile pe care le-a luat Poliţia în ceea ce priveşte mediul rural, de reîntoarcere a poliţiştilor la posturile de poliţie, s-a reuşit stoparea creşterii criminalităţii şi chiar să se înregistreze scăderi. A fost o măsură care şi-a dovedit eficienţa. În primele 8 luni ale anului a fost înregistrată o creştere de 4,9%, iar după implementarea noii concepţii de muncă în mediul rural, în lunile septembrie-decembrie s-a înregistrat o scădere de 9,9% a infracţiunilor sesizate. Practic în acest fel am reuşit ca, pe întregul an, să avem, din punct de vedere statistic, o scădere de 0,33%.

Ca o caracteristică a anului 2012, inspectorul general a menţionat cooperarea foarte bună cu partenerii tradiţionali interni şi internaţionali, în special cu agenţiile de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii. Astfel, în ceea ce priveşte cooperarea interinstituţională şi internaţională, pe baza rezultatelor obţinute în acest domeniu, anul 2012 a fost ‘Anul creşterii vizibilităţii şi afirmării Poliţiei Române ca factor de securitate şi stabilitate’.

O prioritate a Poliţiei Române pentru anul 2013 o reprezintă anihilarea grupărilor infracţionale, în special a celor care comit fapte cu violenţă în spaţiul public creând o stare de disconfort şi temere populaţiei. Anul trecut, poliţiştii au anihilat 580 de grupări infracţionale organizate, formate din 4.298 de persoane, dintre care 1.924 au fost arestate preventiv.

Anul 2012, a însemnat o adevărată provocare pentru Poliţia Română. Concomitent cu îndeplinirea activităţilor şi misiunilor curente, structurile Poliţiei Române au fost direct implicate în gestionarea unor evenimente deosebit de importante, care au necesitat resurse şi eforturi considerabile, precum: Alegerile locale şi parlamentare, Referendumul, Finala Europa League sau acţiunile pentru prevenirea şi combaterea efectelor fenomenelor meteo periculoase.

Poliţia Română şi-a îndeplinit toate misiunile cu succes, dovedind profesionalism şi fermitate în aplicarea legii.

Activitatea de prevenire a criminalităţii, pe parcursul anului 2012, a fost prioritară pentru Poliţia Română. Au fost elaborate analize, studii şi sondaje de opinie privind evoluţia unor trenduri ale fenomenului infracţional, precum şi numeroase proiecte şi campanii de prevenire.

Totodată, în ultimii ani s-a reuşit reducerea mortalităţii rutiere, de la 3.065 de persoane decedate în accidente de circulaţie în anul 2008, an de vârf în privinţa riscului rutier, la 2040 în 2012. Reducerea înregistrată a fost stopată în anul 2012, când s-au înregistrat, cu 22 mai multe persoane decedate faţă de 2011.

În anul 2012, ca o recunoaştere a profesionalismului poliţiştilor din cadrul suportului operativ, Poliţia Română a câştigat, pentru prima dată, proiecte de asistenţă tehnică finanţate de Comisia Europeană, în cadrul cărora se realizează transferul de cunoştinţe către poliţişti din state non-UE.

Pentru anul 2013, în concordanţă cu Programul de guvernare, activitatea Poliţie Române va urmări îndeplinirea a 4 obiective generale:

Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni.

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate, destructurarea grupărilor infracţionale.

Asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri.

Asigurarea resurselor umane şi a mijloacelor necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliţiei Române.

În urma analizei activităţilor desfăşurate şi a rezultatelor obţinute de către Poliţia Română în anul 2012, putem concluziona că a fost un an greu însă s-au obţinut rezultate bune şi foarte bune datorită eforturilor considerabile depuse de către toţi poliţiştii.

La finalul expunerii, inspectorul general, chestor şef de poliţie Petre TOBĂ a mulţumit tuturor poliţiştilor, pentru modul profesionist în care au acţionat, partenerilor, dar şi reprezentanţilor mass media, pentru modul obiectiv în care au prezentat realizările Poliţiei.

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019