În noaptea de revelion, Poliţia Română a fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice. Anul acesta a fost cel mai liniştit şi cel mai sigur Revelion din ultimii ani.
Pentru siguranţa cetăţenilor, la trecerea dintre ani, peste 12.000 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.
Zilnic, au fost în teren peste 4.000 patrule de ordine şi siguranţă, iar efectivele de poliţie rutieră au utilizat aproximativ 800 de autospeciale, dintre care peste jumătate dotate cu aparate radar.
Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte atât în noaptea de revelion cât și în primele zile ale noului An.
Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de către Poliția Română și-au atins scopul.
Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.
În ultimele 3 zile, poliţiştii au depistat peste 364 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, dintre acestea 213 persoane au fost prinse în flagrant. Ca urmare a probării activității infracționale, 21 de persoane au fost reţinute şi 5 arestate.
De asemenea, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat 50 de persoane urmărite, din care 46 la nivel național și 4 la nivel internațional.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat aproximativ 8.951 de sancţiuni, în valoare de peste 2.360.090 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 69.256 de lei.
Astfel, poliţiştii au aplanat 736 stări conflictuale şi au aplicat 1883 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, au aplicat 94 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 26 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 39 la Legea nr. 171/2010, Codul Silvic.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…