Proiectul, derulat prin Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Secţiei de Poliţie pentru Centrul Vechi, Biroului Relaţii Internaţionale-D.G.P.M.B., Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, are în vedere asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în sezonul estival 2013. Campania se desfăşoară în perioada 1iulie – 15 septembrie, pe trei coordonate: intrarea în ţară, acomodare şi timp liber, materialele de informare fiind distribuite în locaţii precum Aeroportul Henry Coandă, hotelurile des frecventate de turiştii străini, restaurantele din Centrul Istoric, muzeele din Bucureşti, etc.
Materialele de informare, care au caracter preventiv, promovând în acelaşi timp Capitala României, prin referiri la istoria, arhitectura şi siguranţa locului, au fost traduse în patru limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană şi rusă), cu sprijinul Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, fiind multiplicate cu aportul Corpului Naţional al Poliţiştilor.
Până în prezent, Poliţia Capitalei a distribuit beneficiarilor, precum şi partenerilor implicaţi în campanie, un număr de 9000 de flyere şi peste 6500 de afişe şi suporturi de pahare, cuprinzând sfaturi preventive traduse în limbile engleză, germană, franceză şi rusă.
Informaţiile se referă la diferite metode prin care turiştii străini sunt abordaţi de diferite persoane, cu scopul de a fi înşelaţi. Turiştilor li se recomandă să evite tranzacţiile financiare în afara cadrului bancar, respectiv al caselor de schimb valutar. În situaţia în care se deplasează cu autovehicule ale firmelor de taximetrie, turiştii sunt sfătuiţi să solicite, la pornirea în cursă, activarea aparatului de marcat.
Totodată, turiştii străini sunt informaţi că în România drogurile şi prostituţia sunt ilegale. Se recomandă o atitudine precaută cu privire la bunurile pe care le au asupra lor, în special, în zone aglomerate sau la terase, unde consumul de alcool poate deveni o condiţie favorizantă victimizării.
Poliţia Capitalei a amplasat, în zona Centrul Istoric, un punct de informare mobil prin care se asigură contactul permanent cu publicul. Poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei de Poliţie pentru Centrul Vechi, cunoscători a cel puţin unei limbi străine de circulaţie internaţională, informează cetăţenii, turiştii români sau străini cu privire la importanţa adoptării conduitei preventive.
Pentru identificarea percepţiei cu privire la gradul de siguranţă din Bucureşti, poliţiştii sociologi din cadrul Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul colegilor Biroului Relaţii Internaţionale – DGPMB, au realizat şi tradus în limba engleză un chestionar de opinie, multiplicat în 600 de exemplare şi distribuit, spre completare, turiştilor străini.
De asemenea, pe Tv screen-urile amplasate în zona centrală a Capitalei sunt difuzate spoturi care promovează numărul de urgenţă 112, dar şi faptul că, potrivit ultimelor statistici, Bucureşti are una dintre cele mai scăzute rate de criminalitate din Europa.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…